.lumen participă la SightCity 2026, în Frankfurt
- acum 4 zile
- 3 min de citit

Sunt puține locuri în Europa unde viitorul tehnologiei asistive este discutat atât de direct, practic și relevant ca la SightCity. Anul acesta, .lumen va fi acolo.
Între 27–29 mai 2026, ne alăturăm comunității SightCity din Frankfurt pentru a prezenta .lumen Glasses for the Blind, pentru a întâlni persoane nevăzătoare și cu deficiențe de vedere, pentru a discuta cu specialiști în mobilitate și reabilitare și pentru a ne conecta cu parteneri care lucrează pentru o mobilitate mai accesibilă și mai independentă.
Pentru noi, este o adevărată onoare să fim parte din acest eveniment.
SightCity este unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire pentru comunitatea persoanelor nevăzătoare și cu deficiențe de vedere, companii de tehnologie asistivă, cercetători, distribuitori, asociații, instituții publice și profesioniști din zona de accesibilitate.
E locul unde oamenii vin să audă despre soluții noi, să le testeze, să adreseze curiozitati, să le compare și să înțeleagă dacă acestea pot ajuta cu adevărat în viața de zi cu zi. Exact genul de conversație pe care vrem să o avem.
Venim să arătăm ce am construit, să învățăm de la oamenii care cunosc cel mai bine
acest domeniu și să continuăm, împreună, construcția viitorului mobilității asistive.
Ne găsești la SightCity între 27–29 mai 2026, la Kap Europa, Osloer Straße 5, Frankfurt am Main, Booth 1007, parter.
Ce poți aștepta la standul nostru
La SightCity, vizitatorii vor putea întâlni echipa .lumen, pune întrebări și experimenta tehnologia direct.
Te așteaptă:
experiența directă cu .lumen Glasses;
cum funcționează tehnologia;
conversații despre mobilitate asistată de AI și ghidare haptică
feedback direct cu echipa noastră
discuții despre parteneriate, distribuție și programe publice de accesibilitate
timp să înțelegi ce poate face produsul astăzi, ce îmbunătățim în continuare și încotro merge tehnologia.
Știm că tehnologia asistivă are nevoie de mai mult decât demo-uri impresionante. Are nevoie de încredere. De conversații sincere. De oameni care pot testa, întreba, provoca și decide singuri.
Cu cine te vei întâlni
Echipa noastră din Frankfurt aduce împreună perspectivele esențiale din spatele .lumen: tehnologie, viziune și adopție în piață.
Cornel Amariei, CEO & Founder, va împărtăși povestea din spatele .lumen, misiunea de a construi mobilitate scalabilă pentru persoanele nevăzătoare și cu deficiențe de vedere, și viziunea pe termen lung a companiei.
Balazs Blenyesi, Chief Business Development Officer, se va întâlni cu parteneri, distribuitori, instituții și organizații interesate să aducă tehnologia .lumen mai aproape de oamenii care au nevoie de ea.
Robert Gutt, Head of Navigation, va explica modul în care ochelarii înțeleg mediile pietonale și ghidează utilizatorii prin spațiu.
Rezervă o sesiune
Dacă vrei să te asiguri că ai timp dedicat cu echipa noastră, recomandăm să îți rezervi un interval în avans. În plus, vei primi și un reminder înainte de întâlnire.
Bineînțeles, primim vizitatori și direct la stand pe toată durata evenimentului.
Ce sunt ochelari .lumen?
.lumen Glasses for the Blind sunt un dispozitiv de mobilitate asistat de AI, creat pentru a ajuta persoanele nevăzătoare și cu deficiențe de vedere să se deplaseze independent.
Spus altfel, ochelarii replică o parte dintre funcțiile de mobilitate ale unui câine ghid, folosind tehnologie.
Aceștia scanează mediul cu ajutorul camerelor și al inteligenței artificiale, înțeleg ce se află în jurul utilizatorului, identifică trasee sigure și ghidează persoana prin feedback haptic și audio.
Dacă utilizatorul trebuie să se deplaseze ușor spre stânga, spre dreapta sau să continue înainte, feedbackul haptic, prin vibrații, îl ghidează intuitiv. Audio este folosit doar în situații specifice, unde informația suplimentară contează: treceri de pietoni, scări sau identificarea unor obiecte importante.
Scopul nu este să înlocuim bastonul alb, câinele ghid sau anii de orientare și mobilitate.
Scopul este să adăugăm un nou mod de asistență, care înțelege mediul în timp real și poate ajuta persoanele nevăzătoare să navigheze cu mai multă încredere prin spații pietonale complexe.
Dacă ești la SightCity, vino să ne cunoști, să ne pui întrebări și să experimentezi ochelarii. Ne vedem în Frankfurt, la Booth 1007.



